Sinagoga Evreiască

Primul cartier rezidențial evreiesc este mărginit de străzile Mărășești, Gheorghe Lazăr, Emanoil Ungureanu și Eugeniu de Savoya. În acest loc își are originea comunitatea evreiască din Timișoara, ce poate fi reconstituită plecând de la un mic cartier de case, dintre care trei au fost locuite de evreii care au rămas în oraș. Acestea au reprezentat nucleul ansamblului numit ulterior cartierul evreiesc. În perioada habsburgică existau în Timișoara atât evrei sefarzi, originari din Spania, Portugalia și Africa de Nord, cât și așkenazi, vorbitori de idiș, din Europa Occidentală vorbitoare de limbă germană, care au venit mai târziu.

Întrucât prima sală de rugăciune a devenit treptat neîncăpătoare pentru congregația în creștere, în 1760 a fost începută construcția unui complex de clădiri la intersecția actualei străzi Mărășești cu strada Gheorghe Lazăr, care adăpostea două sinagogi, una pentru sefarzi și una pentru așkenazi, o baie rituală (mikvah), o școală (heder), un abator cușer, un han și o infirmerie. În conformitate cu restricțiile împotriva evreilor din timpul domniei Mariei Tereza, sinagogile nu aveau voie să fie vizibile de la stradă, intrarea realizându-se prin intermediul unei curți interioare.

În 1849, în timpul asediului cetății Timișoara de către armata revoluționară maghiară, sinagogile au fost grav avariate. Deși au fost reparate, acestea s-au dovedit a fi prea mici pentru congregația în plină expansiune. Pe locul vechilor clădiri a fost construit un centru comunitar impunător, conform planurilor arhitectului Lipot Baumhorn și sub supravegherea edilitară a lui Martin Gemeinhardt, care a fost inaugurat în 1906. Construcția cu bovindouri și turnuri, decorațiille cu numeroase ornamente vegetale și umane și caracterizată printr-o asimetria fațadei, reprezintă un exemplu de prim rang al stilului Secession din Timișoara. Festivitatea de deschidere a centrului comunitar, la care au participat demnitari din toate grupurile etnice, în concordanță cu diversitatea multiculturală a Timișoarei, a marcat apogeul vieții evreiești din Timișoara, care avea să dureze până în perioada interbelică.

Astăzi, o comunitate mică, dar activă, se întâlnește în sălile centrului comunitar evreiesc. Aici se organizează festivaluri și conferințe, precum și evenimente culturale care mențin lunga tradiție evreiască din Timișoara.

Sfârșitul secolului al XIX-lea a fost propice pentru construirea unei noi sinagogi care, după unificarea celor două confesiuni evreiești, a servit drept lăcaș de cult pentru toți evreii din centrul orașului. Sinagoga din cetate a fost construită după planurile arhitectului austriac Carl Schumann și a fost inaugurată în 1865. A avut ca inspirație modelul sinagogii din Dresda, construită în 1840 după planurile lui Gottfried Semper, cu un interior maur și elemente de factură romantică. În strânsă legătură cu extinderea treptată a comunității evreiești din Timișoara și cu statutul egal al cetățenilor evrei începând din 1867, clădirea putea găzdui aproximativ 3000 de persoane, ceea ce o face nu doar una dintre cele mai mari sinagogi din Europa, ci și una dintre cele mai frumoase. Un punct culminant și un tribut important adus vieții evreiești din Timișoara a fost vizita împăratului Franz Joseph I, care a vizitat sinagoga cu ocazia șederii sale la Timișoara în 1872.

În 1985 sinagoga a fost închisă din cauza deteriorării. În urma lucrărilor de renovare, o redeschidere festivă a sinagogii din cetate a avut loc în 2022, la 150 de ani de la vizita împăratului.